La data de 21 iunie 2020, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Vinerea, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 20/21 iunie 2020, în timp ce se afla la o petrecere organizată de un tânăr din Vinerea, ar fi invitat-o pe sora gazdei, o minoră în vârstă de 12 ani, la o plimbare în grădina casei unde, la un moment dat, ar fi constrâns-o să întrețină cu el raporturi sexuale.

În cursul zilei de luni, 22 iunie, persoana reținută va fi prezentată în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.